Ro
|
En

Micro ştiri
24-Noiembrie-2008
Lansarea oficială

     Astăzi a avut loc lansarea oficială a portalului. Lansarea a avut loc la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" din Focşani fiind integrată în programul Cercului Pedagogic de Informatică. Prezentarea a fost realizată de către prof. Marius Măciucă, profesor de informatică la Liceul Pedagogic "Spiru Haret" din aceeaşi localitate. La prezentare au participat profesorii de informatică din judeţ cărora li s-a alăturat şi dl. Emil Onea, inspector general adjunct în cadrul I.Ş.J. Vrancea. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai presei locale.

     Participanţii au fost încântaţi de facilităţile pe care le pune la dispoziţie portalul, lucru evidenţiat şi de numărul mare de utilizatori care şi-au creat conturi în vederea utilizării acestor servicii.

     Cu această ocazie au fost prezentate şi propunerile pentru dezvoltarea ulterioară a portalului. În perioada următoare se vor adăuga module noi care vor facilita procesele de documentare, testare şi mai ales analiză. Pe viitor vor apărea opţiuni noi printre care portabilitatea chestionarelor, opţiuni referitoare la profilul utilizatorului şi la profilul şcolilor, opţiuni de căutare, noi opţiuni de realizare documente şcolare şi rapoarte.

Termeni şi condiţii de utilizare
Microenciclopedia | Contact | Acasă